duminică, 5 februarie 2012

Sufletul meu, lunatic si singur, cuprins de dorul unei povesti citite la lumanare, cauta …



LA VATRA RECE

Alexandru Vlahuta


I
Oblonitu-mi-a fereasta
Gerul, cu-a lui flori de gheata,
Si, in toata casa asta,
Eu sunt singura viata.
Dac-ar fi un foc in soba,
Mi-ar parea ca suntem doi,
As mai sta cu el de vorba,
Mai uitand cele nevoi;
Ne-am pricepe-nde noi plansul,
Eu cenusa el scantei,
Cate nu mi-ar spune dansul
Din povestile cu zmei!
Anevoie vremea trece
Cand uratul greu te-apasa.
Ce ursuza-i vatra rece!
Parc-as sta c-un mort in casa.
II
Se aude-n horn nebunul
Viscol, aprig vajiind,
Si din strasini, cate unul,
Cum cad turturii plesnind;
Suna-n crengile lovite
Uscat zgomot ca de oase,


Si vartejuri, repezite,
Bat in usa manioase.
Se arata-n neguri luna,
Albe stelele sclipind;
Si de ger s-aud intruna
In pod corzile trosnind.
Mi-ar prii, pe-o asa iarna,
O-mpietrita amortire
Indelung sa mi s-astearna
Peste cuget si simtire
Sa adorm, capul sa-mi scutur
De povoara cugetarii...
Cat as da sa vad un flutur
Taind para lumanarii!